[Profil] VIRGINIA TOMA | PRECIZIE ȘI RIGOARE (SAU CUM LUCRURILE SUNT EXACT CEEA CE PAR)

in ART

În pofida unei pregătiri universitare în domeniul ceramicii și artelor decorative, Virginia Toma s-a reorientat înspre pictură. O pictură ordonată, geometrică, riguroasă, epurată cromatic, contemplativă – care să ofere privitorului sentimentul acela de siguranță și previzibilitate, cum spune ea. În proiectul la care lucrează deja de cinci ani operează cu noțiuni de matematică și estetică coincidente (linia, punctul, planul) pentru reprezentarea cărora caută modalități de construcție urmând niște reguli auto-impuse menite să conducă la constanță, disciplină, rigurozitate, predictibilitate și să definească complexitatea unor noțiuni simple prin ritm-simetrie-repetiție.

     

Copil fiind, Virginia Toma desena cu ușurință. Și cu pasiune. Stătea ore în șir în fața colilor de hârtie, iar timpul petrecut desenând și pictând era neprețuit. Avea 8 ani când părinții au decis să o înscrie la un curs de pictură sub îndrumarea unui instructor care să îi deslușească tainele artei din punct de vedere tehnic și metodic. După 4 ani de pregătire temeinică, a fost admisă la liceul de arte din București. La liceu a experimentat cu mai multe medii, dovedind o ușurință de a lucra în modelaj, astfel că a optat o vreme și pentru sculptură. Apoi s-a transferat la ceramică pentru a participa la olimpiadă, iar ulterior a ales să studieze la Departamentul de Ceramică și Arte Decorative din cadrul Universității de Arte, București.

În prezent, consideră că ceramica e un mediu restrictiv, care limitează, pentru că, tehnic vorbind, impune niște reguli pe care dacă nu le respecți, nu poți face orice vrei, deși multora li se pare foarte experimental tocmai din această cauză. Are convingerea că un artist care are ceva de spus găsește cel mai bun mijloc pentru a traduce conceptul. Toma abordează pictura într-un mod mai special. Deși există tentația de a o defini drept o esteticiană a griurilor, artista respinge această categorisire, afirmând că lucrările sale sunt doar niște reprezentări stricte a ceea ce își propune să facă cu ajutorul unor anumite materiale.

Nici în minimalism nu își încadrează picturile sau, mai degrabă, într-o foarte mică măsură. Minimalismul este caracterizat prin absența impresiei personale, a subiectivității sau a amprentei autorului; aici primează obiectul, nu personalitatea artistului, este vorba despre simplificare până la forma perfectă, un rezumat al unei categorii. Iar Toma este interesată să caute un infinit de posibilități în cadrul unui segment al unei categorii.

În cazul meu, produsul contează doar ca o reprezentare fizică a conceptului. Când faci genul acesta de reprezentare în zona abstractă, când schițezi în linie niște noțiuni abstracte, la un moment dat ai curiozitatea să vezi cum se materializează, ce forme prind. Nu urmăresc valoarea estetică, ci mă interesează strict modul de reprezentare a unor noțiuni. Din punct de vedere tehnic, doar susțin conceptul.

Pe de altă parte, minimaliștii încearcă să renunțe la detalii și sunt în căutarea obiectului perfect. Toma, dimpotrivă, consideră că fără detalii, care fac parte din întreg, ar rezulta un dezechilibru – care în acest context se referă la o înlăturare a unor informații ce aparțin întregului și îl definesc ca sumă totală. Distanțarea de minimalism se face și sub acest aspect: ea nu renunță la detalii.

imagine din expoziția intersecții de la galeria h’art appendix, bucurești, oct. 2017

Introspectiv, încearcă adesea să descopere în ce concepte s-ar putea încadra, cu ce idei și ideologii ale altor artiști s-ar identifica. A găsit similarități în anumite privințe, însă nu îndeajuns de multe, substanțiale și relevante pentru a adera pe de-a-ntregul la vreun curent sau mișcare. Unii au reperat chiar o zonă de misticism în lucrările sale, însă Toma infirmă această idee. Nu știe cum ar putea să se încadreze într-un curent, însă dacă un răspuns este neapărat necesar, rămâne la arta conceptuală – unde demersul artistic este important, iar obiectul este o traducere/reprezentare a acestui demers, este parte din proiect.

Când începe o lucrare are un plan bine prestabilit de la care nu se abate, chiar dacă apar desincronizări de natură estetică, de pildă – dacă rezultatul final nu este spectaculos pentru privitor sau nu este o lucrare frumoasă. Regulile de reprezentare sunt foarte stricte și consideră că lucrările nu sunt un scop, ci mai degrabă o consecință a unor cercetări și analize impuse de aceste reguli.

   

Potrivit explicațiilor artistei, la nivel discursiv, procesul creativ se derulează în felul următor: pe marginea suprafeței notează un număr de puncte/repere. Între puncte se creează probabilitatea unor legături. Urmărind cursul probabilității, trasează între ele linii ce realizează o rețea simetrică care păstrează rigiditatea inițială a distanței dintre puncte. Liniile generează planuri, iar planurile se suprapun până când rezultă o suprafață comună. Această suprafață comună – prin explorări succesive -, devine opacă, saturată. Punctul și linia nu au culoare și, implicit, nici planurile generate de acestea. Culoarea, în acest context, are relevanță în stabilirea transparenței planurilor, cromatica rămâne într-o zonă neutră unde primează structura și elementul creat de aceasta. Punctele, liniile, planurile devin o entitate colectivă, cu identitate de sine stătătoare, care va ajunge la dezechilibru prin lipsa chiar și a unui punct, a unei linii sau al unui plan ce-i aparțin. Întregul este mai mult decât suma părților componente și a relațiilor dintre acestea.

Direcția pe care îmi doresc să o dezvolt presupune încadrarea acestor repere într-un context dat prin căutarea raportului perfecțiune/dezechilibru în funcție de acesta. De asemenea, urmăresc apropierea față de căutările și schimbările la nivelul percepției și încercarea de a aduce în prim plan modalități de înțelegere și reprezentare prin prisma unui anumit sistem de valori.

Pătratul este forma care stă la baza și în centrul reprezentărilor iconografice geometrice ale lucrărilor. În concepția artistei este forma perfectă, ușor de manipulat și de descompus; forma curată, proporționată. Întrebată adesea de ce nu folosește cercul sau linia curbă, Toma justifică dezinteresul față de acestea punându-l pe seama caracterului imprevizibil al liniei curbe și a imposibilității de controlare a cercului. Un cerc pus lângă alt cerc generează niște spații goale care nu pot fi folosite și gestionate, ceea ce nu e valabil în cazul pătratului.

Nu îmi plac lucrurile rotunde. În interiorul pătratului operez tot cu noțiuni abstracte, adică cu punctul, care provine tot din matematică. Punctul generează linia, mai multe linii generează planul și toate acestea împreună coexistă și relațiile dintre ele se formează în urma unor reguli foarte simple și exacte. Pentru mine este important ca rezultatul să fie previzibil, curat, exact. Să nu fie interpretabil și să nu poarte amprenta emoțională a artistului. Nu este nimic mai mult decât un desen precis.

La fel de importantă ca lucrarea în sine este partea de căutare și de alegere a unei forme cât mai aproape de perfecțiune, cu proporțiile cât mai echilibrate, care nu îți transmite nimic, dar în același timp nici nu te deranjează cu nimic și pe care o accepți fără să te perturbe vizual sau în alt fel prin prezența ei.

Deși lucrările sale pot sugera o stare contemplativă, de introspecție, artista reiterează că nu aceasta este intenția, neexistând nici o implicare emoțională sau afectivă din partea ei. Aspectul emoțional în acest context se referă la acea curiozitate și entuziasm de a descoperi soluții, variante, posibilități, iar aceste emoții țin de partea de căutare și nu se referă la intenția sau dorința de a le transpune în proiectul propriu-zis. Crede că relația privitorului cu lucrările trebuie să fie sentimentul de siguranță și previzibilitate. Din acest motiv îi plac lucrurile ordonate – fiind clare și de înțeles.

imagini din expoziția intersecții de la galeria h’art appendix, bucurești, oct. 2017

Într-o perioadă dominată efervescent de figurativ, Toma continuă să cerceteze zona de abstract cu reguli impuse. Au existat câteva lucrări cu tenta figurativă, însă a renunțat la ele și a reformulat conceptul și ideea. S-a întâmplat să primească sfaturi de la diverși artiști sau curatori care o îndemnau să pună o pată de culoare ici-colo, ca să dea o direcție mai vibrantă și dinamică lucrărilor, însă aceste intervenții ar presupune o abatere de la cadrul propus și o intervenție cu note emoționale nejustificate în acest demers. Alege mereu să respecte traiectoria prestabilită în detrimentul unor așteptări de natură estetică sau emoțională.

artista în atelier

Atelierul ca spațiu de creație este locul unde se produce rezultatul final. La pregătirea conceptului – în fazele de cercetare și analiză – lucrează și în afara lui. În atelier ia desenele, schițele premergătoare și le transpune în lucrări. Aici, munca este o producție a unor concluzii și a unor decizii. O muncă foarte liniștită, mecanică și riguroasă. Un ritm cu care se obișnuiește și pe care îl face ca pe actul de a merge, de exemplu. Modul acesta repetitiv face să i se pară că timpul stă în loc.

Dacă faci punct după punct, la un moment dat o fracțiune de secundă poate să pară enorm de mult. Totul pare că se întâmplă cu încetinitorul, ca în reluare.

Tehnicile folosite de Toma sunt diverse și includ, printre altele, acrilic pe pânză, desen în tuș, desen pe calc cu suprapuneri, etc. Folosește materialele cele mai potrivite pentru a transcrie logica și intenția construcției. Acum lucrează cu lemnul, de pildă, îndreptându-se și înspre volum. Experimentează mult cu posibilitățile de reprezentare a unor relații dintre niște repere pe marginea pătratului, ce se întâmplă în interiorul lor, cum elementul rezultat face parte din întreg, cum un plan din puncte și linii construiește o imagine, un desen simetric, proporționat și riguros. În prezent lucrează la etapa în care descompune toate aceste elemente, le desparte, le separă și reconstruiește cu ele alte forme.

Suprafața unui pătrat este compusă din niște elemente pe care le poți folosi aranjând-le într-o formă nouă care nu mai este un rezultat pătrat, dar suprafața aparține tot aceluiași pătrat. Pare mai complicat decât în realitate, însă nu este foarte complex. Mai complicat este să îți obișnuiești mintea să funcționeze în ritmul acela și la modul abstract. Să te antrenezi astfel încât să poți să gândești riguros, matematic. Acum rearanjez aceste forme și rezultă niște forme noi pe care o să le construiesc în volum. Sunt încă în etapa de cautare a soluțiilor de reprezentare cele mai potrivite.

Lucrările sale nu au titluri, în general, nefiind asociate cu ceva concret, ci mai degrabă rezultatul unor căutări abstracte. Sunt niște noțiuni nepalpabile. Nici nu își dorește să influențeze privitorul să vadă ceva anume. Lucrările pot creea și iluzii optice, planurile vibrează, griurile pot părea mai închise sau mai deschise în funcție de alăturare. Susține, însă, ca nimic nu este intenționat ca atare. Totul este o consecință.

Paleta folosită este dominată de griuri, pentru că acestea nu sunt culori. Culoarea are personalitatea ei. Artista precizează că, până acum, în acest proiect are o singură pânză cu culori calde, pentru că a vrut să transpună lumina, tot o noțiune abstractă, nepalpabilă. Culoarea are niște coordonate și influențează. Punctul nu are culoare, linia la fel, fiind o multitudine de puncte. Planul, nici el. Griurile sunt de tonuri diferite pentru că sunt suprapuneri de planuri. De aceea, în centru, unde se suprapun toate planurile – plan comun mai multor planuri – acolo se produce o suprasaturație care anulează și face ca acolo să nu mai fie nimic.

E ca un fel de contradicție. Plin, dar în același timp este gol.

Deși par teorii, Toma susține că la bază lucrurile sunt foarte simple dacă înțelegi modul după care funcționează toate acestea concomitent. Elementele principale și regulile folosite sunt cele din artele decorative în general și au menirea să genereze ritm și proporții echilibrate. Repetiția, simetria și alternanța. Dacă sunt respectate și nu se fac derapaje de la ele, lucrurile se așează simplu și ordonat. La prima vedere, lucrurile pot părea complicate pentru că nu sunt reprezentări ca atare ale unui pătrat și a două diagonale, ci descompuneri ale acestora în mai multe posibilități și variante.

imagine din expoziția intersecții de la galeria h’art appendix, bucurești, oct. 2017

Nu are artiști care au influențat-o în mod necesar. A pornit de la niște principii foarte simple pe care a început să construiască, refuzând să se documenteze, să caute în practicile altora. Tocmai pentru a evita să fie influențată.

Am descoperit ulterior tot felul de lucrări care erau izbitor de asemănătoare. Este interesant să vezi că există oameni care au avut același mod de gândire, aceeași viziune.

Iar dacă ar putea invita la cină trei artiști din toate timpurile, i-ar prefera pe:

  1. William Kentridge – înzestrat cu multiple talente, Kentridge face scenografgie, decor, film experimental, etc. excelând în toate.
  2. Sol LeWitt, pentru procesul lui creativ programat si asumat.
  3. Agnes Martin de la care și-ar dori să îi explice premisele din spatele lucrărilor sale.
artista în atelier

O practică artistică unde nimic nu este în dezechilibru, întâmplător, aleatoriu și unde lucrările nu lasă loc de interpretări.


Virginia Toma (n. 1983) este artist vizual care locuiește și lucrează în București, România. A avut expoziții personale și de grup la Galeria H’Art Appendix București, Galeria Artyourself București, Galeria MORA București, IN Gallery Viena, etc. A participat la evenimente creative, cum ar fi atelierele de creație de la Tescani, Tabăra Internațională de Experimente Arheologice de la Serri (IT), Free Form Art Trust | dezvoltarea de concepte artistice pentru decorarea spațiilor publice, Londra (UK), etc. Este reprezentată de Galeria H’Art, București. 

◊ ◊ ◊

Text  🖋 ADINA SHOLLENBARGER

Photos © Vlad Brăteanu (fotografiile din expoziția Intersecții de la H’Art Appendix Gallery, 2017) & Radu Boeru (fotografiile din atelier)

Tags:

Latest from ART

0 0,00 lei
Go to Top