SOLITUDINEA | Lipsa singurătății

in HOME/THEME

Sfârşit de noiembrie – umed, cu miros de fum. Undeva, se aude ciocănitoarea. În casă e cald, o căldură care te îndeamnă la reverii, la amintiri şi întrebări. Aceea solitudine melancolică de toamnă – cu o uşoară tristeţe existenţială. Atât de deosebită de solitudinea flegmatică de iarnă, însoţită de o detaşare rece, precum gheaţa ce a creat modele pe fereastră.

Mă pregătesc să scriu – am nevoie de singurătate. Eu, creionul şi foaia din faţa mea. Orice act de creaţie se petrece atunci când eşti tu cu tine însuţi. Toţi marii scriitori, pictori, oameni de ştiinţă îşi venerau camera de lucru, atelierul sau laboratorul în care erau doar ei şi actul de creaţie. Solitudine – spaţiu intim – creativitate.

Primele zile ale lui februarie. Dimineaţa. Miroase a primavară, a viaţă şi creaţie. Momentul meu preferat – se naşte o nouă zi. Deşi frig, las uşile deschise spre grădină. Cafeaua fierbinte – alt parfum răscolitor … Apoi mă cufund în gânduri. Cele mai bune idei îmi vin în acest moment al zilei – răspunsuri la întrebări personale, alternative la probleme, amintiri uitate despre viitor, proiecte despre trecut … Dar, mai ales, bucuria momentului. Acea solitudine cu mireasmă de pământ reavăn, de ghiocei și cafea.

Îmi amintesc cu plăcere de timpul studenţiei. Şi mai ales de acele momente când, fiind în tramvai, eram eu cu gândurile mele … legănatul, zgomotul vocilor, câte o frână pusă … Uneori puteam citi câteva pagini dintr-o carte. Curios, nu-i aşa? Solitudine în aglomeraţie.

Un golf în Grecia – plaja, câteva bărci ancorate la mal, soarele arzător şi un cer perfect, albastru. Imaginea paradisului. Se aude uşor, abia perceptibil, hipnotic, unduitul apei. Simt cum căldura îmi pătrunde în fiecare celulă. Deşi în jur sunt oameni, mă simt de parcă aş fi doar eu şi marea. Stau minute în şir în tăcere, fără să fac nimic. Solitudine – soare – relaxare.

Trec, destul de des, pe lângă un om al străzii – expresiv ca o pictură, cu o lumină în ochii albaştrii la limita dintre înţelepciune şi rătăcire. Lângă el un căţel negru, flocos. Este tot ce are, probabil. Cu toate acestea, emană linişte şi împăcare cu soarta. Solitudine – pace – iubirea unei fiinţe necuvântătoare.

Nu poţi iubi oamenii, dacă nu iubeşti singurătatea. Studiile sociologice au arătat că oamenii care trăiesc izolat sunt mai dornici şi bucuroşi de a primi musafiri. Ei au timpul lor de a respira, de a cugeta, de reflecţie şi analiză, de odihnă şi muncă. După o perioadă de singurătate, apare o „foame” de relaţii, dorinţa de a te întâlni şi a vorbi cu semenii tăi. Solitudine –autenticitate – ospitalitate.

Toate marile personalităţi spirituale au avut revelaţii doar în singurătate. Fie retraşi  timp de 40 de zile în deşert – precum Iisus, fie la umbra unui copac – ca Buddha, pe munte, într-o perioadă de meditaţie, post şi rugăciune ca Moise, sau pe drumul Damascului la Sfântul Pavel, iluminarea, revelaţiile şi dialogul cu Divinitatea se pot petrece doar în izolare. De fapt, niciodată nu eşti singur. Eşti tu cu tine însuţi. Adică doi … De fapt, trei. Solitudine – credinţă – spiritualitate.

În societatea occidentală contemporană există tendinţa de a valoriza excesiv activitatea. Multe dintre persoanele implicate în diverse activităţi, într-un ritm frenetic, se apără de propriile gânduri, emoţii şi sentimente copleşitoare. Uneori, poate fi şi o frică de a nu fi considerat nesociabil sau chiar depresiv. Tocmai aceşti oameni au mai mare nevoie de acele momente de singurătate tămăduitoare. Bucurându-te de singurătate, scapi de nevroză. Solitudine – vindecare.

Aud soneria. Mă ridic din fotoliu, îmi pun papucii de casă şi merg să deschid uşa. Momentele de solitudine s-au dus … Sunt bucuroasă de oaspeţi!

◊ ◊ ◊


Text ✒ LOREDANA JEFLEA

Schițe 🖌 ADRIAN BRANEA 

Tags:

Latest from HOME

(English) SOLITUDE

Din păcate acest articol este disponibil doar în Engleză Americană.

TRAVEL

DE CE CĂLĂTORIM Motivele pentru care călătorim nu mai au de-a face
0 0,00 lei
Go to Top