[Eseu] Călătoriile cu copiii | nu au fost mereu așa cum ne așteptam

in HOME/THEME

S-au dus zilele când dormeam până târziu. Gata cu serviciul în cameră la hotel. Acum trăim în epoca Airbnb-ului și a așteptărilor scăzute. Plecatul la drum cu copiii ne-a făcut să regândim cum, de ce și la ce să sperăm când călătorim.

Ne luăm odraslele cu noi în călătorii încă de când cea mare avea opt zile. La început schimbările nu au fost prea mari. Împărțeam noi de zor dopuri de urechi celorlalți pasageri din avion, însă tot ne bucuram de sejururi la hoteluri minunate, exploram muzee, mâncam la restaurante cu ștaif și degustam vinuri fine la podgorii din străinătate. Micuța noastră tovarășă de drum captivă, țintuită în chingile căruciorului, se mulțumea să își privească mânuțele sau jucărioara de pluș preferată.

18 luni mai târziu au apărut și gemenii. Eram atât de fericiți că ne mărim familia. Adoram în continuare să călătorim. Și habar nu aveam cât de nepregătiți eram să facem față dimensiunii pe care noile condiții din viața noastră le aduceau când trebuia să plecăm în călătorii.

Prima experiență am avut-o la jumătate de an de când ne-am intrat în noul nostru rol de părinți ai unei fetițe de doi ani și a unei perechi de gemeni de 6 luni. Înarmați cu dopuri de urechi pentru rânduri și rânduri de pasageri, ne-am pornit spre aeroport. Rezolvasem cu cărțile de îmbarcare în prealabil și plănuiam să ne așezăm confortabil împreună cu măsuțele pentru bebeluși pregătite tot în prealabil de compania aeriană respectivă. Cu pașapoartele și biletele în mână, am început pre-îmbarcarea, când la poartă ni spune că nu putem sta toți împreună. Regulamentul interzice ca pe un rând să stea mai mult de un copil mic??!! După multe țipete și la un pas de a fi curentat de un ofițer de securitate aeriană, ne-am resemnat și familia s-a răspândit în diferite părți ale avionului pentru cele zece ore de zbor. Astfel începea lungul șir de surprize constante care însoțeau călătoriile viitoare. Măcar în acea călătorie ceilalti pasageri nu au trebuit să audă plânsetele copiilor sau plângerile mele. Dopurile de urechi: ce investiție bună!

Anii ce au urmat ne-au pus și mai mult la încercare pasiunea pentru călătorii. Într-o zi, mă plimbam cu copiii pe străzile Bucureștiului. Bătrânele micuțe încercau mereu să le dea mâncare copiilor. Cu cât refuzam mai abitir, cu atât copiii deveneau mai neliniștiți și îmi spuneau „Papa! Papa!”, ceea ce le făcea pe bătrânele să insiste și mai mult cu mâncarea. Abia mai târziu m-a lămurit cineva că papa este cuvântul pe care copilașii români îl folosesc când le e foame. Cu siguranță doamnele acelea au crezut că sunt cel mai neglijent tătic. Iar eu începusem să cred că e o mare problemă de demență pe străzile bucureștene.

De la camerele din Grecia situate la etajul 3 în hoteluri fără lift – iar noi cu cărucioare și bagaje-, sau angajații din muzeele din Italia care, la vederea copiiilor pătați de gelato, ne aruncau priviri ucigașe în timpul vizitării expoziției DaVinci, la restaurantele franțuzești dotate cu un singur scaun pentru copii, începeam să ne întrebăm dacă nu cumva lumea își dorea să nu mai călătorim și gata. Sau să fi abordat noi greșit întreaga chestiune?! Noi încercam să ne păstrăm intactă dragostea pentru călătorii, însă poate nu cântărisem îndeajuns noua situație în care ne aflam.

Cu gândul la copii, la cazare, la distracție care să ne includă și pe noi, adulții, am ales o destinație. Am mers la Disney World. Și deși trebuie să recunosc că am dat un pic dovadă de snobism că, în trecut, ne-am tot opus să mergem, experiența asta ne-a deschis ochii în privința așteptărilor pe care ar trebui să le avem de la o destinație de vacanță. N-are rost să mai zic cât le-a plăcut copiilor, asta e evident, dar și noi, adulții, ne-am simțit foarte bine. Ne-am relaxat la soare lângă piscinele pentru copii. Am luat cina la restaurante excelente cu destule scaune pentru copii în dotare. Am putut petrece chiar o seară romantică în timp ce angajații Disney au avut grijă de copii în vila noastră Disney. În acea vacanță am învățat ce este mai important pentru noi când călătorim: un nivel de confort așa cum ne dorim, dorința de a fi răsfățați, de odihnă, dar și de experiențe noi. Nu mai era necesar să vedem tot ce e de văzut într-un oraș. Înainte ne concentram în așa măsură să vizităm locuri, încât uitam să fim cu adevărat prezenți în ele.

Acum că învățasem ceva, am plănuit următoarea vacanță. Apoi alta. Și alta. Am explorat noi orașe o dată sau de două ori pe an în ultimii șapte ani de la episodul Disney. În unele călătorii am mers chiar singur cu copiii. Nu ne mai stresăm că trebuie să vizităm chiar tot. Ne facem o listă dinainte cu ce ne dorim într-adevăr să vedem și ne promitem să mai revenim. De ce nu? Închiriem întotdeauna o casă unde să ne refugiem în liniște după o zi de hălăduit. Nu mai e nevoie de scaune speciale la restaurante. Copiii sunt destul de mari acum. Ne bucuram de noile experiențe culinare. Partenerul meu și cu mine ne asigurăm mereu că fiecare dintre noi ia câte o mică pauză de restul familiei pentru a avea propriile momente de răsfăț. Vizităm muzee și îi lăsăm pe copii să folosească IPad-urile când sunt forțați să participe la o activitate care nu e tocmai pe placul lor. Și încercăm să ne întâlnim cu prieteni când călătorim, ca să ajutăm reciproc când vine vorba de a supraveghea copiii pentru ca unul dintre cupluri să aibă parte de câte o seară romantică.

Și chiar dacă, în unele vacanțe, experiențele noastre nu sunt întotdeauna pe măsura așteptărilor, timpul petrecut împreună cu copiii depășește mereu așteptările.

◊ ◊ ◊

Text: SHAWN RAFTOPOL

Photo: Pinterest

 

Tags:

Latest from HOME

TRAVEL

DE CE CĂLĂTORIM Motivele pentru care călătorim nu mai au de-a face
0 0,00 lei
Go to Top